S-a lansat Orange TV: 40 programe HD, dintre care 26 transmise pentru prima dată în România

S-a lansat Orange TV: 40 programe HD, dintre care 26 transmise pentru prima dată în România

Orange România a lansat serviciul Orange TV, disponibil pe televizor de oriunde în ţară, computere cu acces a internet, iar în curând şi de pe smartphone sau tabletă. Orange TV pune la dispoziţie un pachet cu 99 posturi TV, dintre care 40 transmise în format HD.

 

Asigurat prin intermediul satelitului SES Astra, serviciul Orange TV beneficiază de acoperire la nivelul întregii ţări şi semnal puternic, permiţând folosirea unui echipament de recepţie cu antenă de dimensiune redusă, amplasată la domiciliul clientului. În plus, serviciile de internet mobil de mare viteză oferă clienţilor Orange posibilitatea să urmărească în direct posturile TV favorite, dar şi filme sau emisiuni înregistrate, cu orice dispozitiv prevăzut cu acces la internet, folosind un singur abonament Orange TV.

Pentru televizor, Orange TV pune la dispoziţie trei pachete de canale care pot fi recepţionate cu ajutorul echipamentelor de recepţie dedicate puse la dispoziţia clienţilor. Cu preţ de 5 euro, pachetul Local HD oferă o selecţie de 36 canale româneşti, dintre care 6 în format HD.

 

Contra sumei de 8 euro, pachetul World HD oferă o selecţie de 65 canale TV (19 în format HD), în care se regăsesc canale de documentare ca Viasat Explorer, Viasat History, Viasat Nature, Discovery Channel, Discovery Science HD, Discovery Showcase HD, National Geographic HD, Nat Geo Wild HD, Animal Planet, canalele Film Cafe şi Filmbox HD, respectiv canalele Eurosport HD şi Eurosport 2 HD.

Pentru 12 euro, pachetul Universe HD adaugă programele History Channel HD, BBC Entertainment, BBC Knowledge, Docu Box HD, Museum Channel HD şi altele.

Trebuie ştiut că abonaţii serviciilor de telefonie Orange beneficiază de o reducere de 20% la preţurile practicate, respectiv 30% dacă deţin două sau mai multe SIM-uri cu abonament.

Contra unui abonament lunar de 2.5 euro, Orange TV pune la dispoziţie opţiunea SuperNights HD, cuprinzând un număr de 5 programe TV pentru adulţi, toate transmise în format HD: Dorcel XXX HD, Erotica HD, Erox HD, Hustler TV HD, Redlight TV HD.

 

Instalarea serviciului Orange TV este oferită contra unei taxe unice de 20 euro, la care se adaugă încă 20 euro pentru activare. În schimb, abonaţii Orange beneficiază de o ofertă promoţională în care instalarea şi activarea serviciului Orange TV este asigurată gratuit. Odată instalat, serviciul Orange TV poate fi folosit pe maxim 3 dispozitive, dintre care două pot funcţiona în acelaşi timp. Chiria pentru un echipament HD este de 3 euro pe lună, respectiv 2.5 euro pentru al doilea echipament.

În plus, cei care aleg să încheie un contract pentru serviciul Orange TV în perioada 12 iunie – 15 iulie vor primi un voucher în valoare de 200 Lei pe care îl pot folosi la achiziţionarea unui televizor Samsung Full HD din oferta magazinelor Altex şi Media Galaxy.

Sursa:go4it.ro

Facebook Comments